Membrii dsc02958Asociației Centrul pentru Monitorizarea Politicilor Publice (CMPP), au participat în perioada 16-23 septembrie la proiectul “Designing Dialogue: Structured Dialogue of Young People with Decision Makers”, care a avut loc în orașul Sveta Nedelja din Croația. Scopul principal al proiectului a fost acela de a crea un model de dialog structurat între tineri și factorii decidenți, care să vină în ajutorul ambelor părți în procesul de comunicare și de elaborare a politicilor publice.

Pe parcursul proiectului, participanții au avut ocazia să propună idei pentru crearea modelului de dialog structurat, în cadrul grupurilor de lucru organizate în cele opt zile de activități. Proiectul a reunit membri ai asociațiilor de tineret, reprezentanți ai administrațiilor locale și factori de decizie din Turcia, Spania, Croația și România.

Totodată, participanții au avut ocazia de a purta discuții cu membri din conducerea administrației publice locale a orașului Sveta Nedelja, dar și cu un reprezentant al Croației în Parlamentul European. Scopul acestor interacțiuni a fost acela de a contura cât mai bine problemele cu care se confruntă fiecare dintre părțile implicate în procesul de luare a deciziilor, precum și de a configura un dialog cât mai corerent de comunicare și intervenție.

Ultima etapă a presupus diseminarea rezultatelor proiectului. Membrii CMPP au organizat o sesiune de informare și dezbatere cu privire la Dialogul Structurat și concluziile întâlnirii din Croația. Întâlnirea a avut loc la sediul Asociației, în data de 14 octombrie 2016, și a reunit reprezentanți ai Asociației CMPP, precum și membri ai Centrului pentru Legislație Non-Profit (CLNR). Discuțiile privind dialogul structurat au vizat și modalitatea în care modelul propus de proiect poate fi implementat în domeniul învățământului dual în România.

Proiectul s-a desfășurat în cadrul acțiunii cheie 3 a programului Erasmus + – Dialogul structurat: reuniuni între tineri și factorii de decizie din domeniul tineretului. Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului care oferă oportunități de studii, formare profesională și volutariat pentru 4 milioane de cetățeni europeni.